Despre noi

Pasiunea pentru această minunată rasă există de câţiva ani, dar abia în anul 2009, am reuşit să achiziţionez primul exemplar, pe Rita (Baja), o femelă care m-a cucerit total. La prima participare într-o expoziţie canină, CAC Suceava 2010, la clasa juniori, Baja a luat un excelent II, rezultat care m-a bucurat dar şi ambiţionat în acelaşi timp. De atunci acest “microb”, fenomenul chinologic şi implicit participarea la expoziţii canine, a devenit hobby-ul principal pentru mine. Nu a trecut mult timp şi la nici un an de la apariţia primului exemplar în curte, după lungi căutări, am achiziţionat şi un mascul, cu o valoare genetică foarte bună, pe numele său Aldo de Fulger (Mark).

În 2011, mi-a fost eliberat numele de God Stones de către Federaţia Chinologică Internaţională. Aşa am reuşit sa pun bazele canisei God Stones, o canisă în care există mult suflet.

Scopul meu este promovarea şi dezvoltarea standardului rasei şi obţinerea unei linii proprii de câini.

God Stones Kennel nu este o canisă comercială, reproduce câini ocazional, cu accentul pus pe valoare genetică, temperament excelent şi sănătate de fier.